Si totusi efectul placebo intervine si te face sa te simti mai bine macar pe moment. Si când ajungi acasa si te întreaba iubitul de ce nu mai sunt bani în sertar? Ce faci? Îi spui ca erai deprimata asa ca ti-ai mai cumparat înca o pereche de pantofi...ca de culoarea aia nu aveai si te simteai frustrata?

Cred ca este vorba aici de un cerc vicios al depresiei, o capcana în care cadem fara sanse de salvare, un drog de care devenim dependente. Sunt nefericita asa ca ma duc sa îmi cumpar o poseta sa spunem. Ajung acasa si vad ca nu mai am balsam de rufe...dar nu mai am bani momentan pentru ca poseta era putin cam scumpa....si iar sunt trista.

Terapia prin shopping e valabila probabil numai pentru femeile care au multi bani si care nu muncesc de dimineata pâna seara pentru ei, care nu strâng un an întreg ca sa mearga o saptamâna la mare, care nu asteapta prima de craciun pentru o pereche de cizme noi. Consider ca femeile care depun mult timp si efort pentru banii lor devin mai zgârcite si nu au încredere în terapia prin shopping. Pentru majoritatea dintre noi shoppingul este prilej de bucurie când luam salariul si mergem în supermarket sa ne umplem frigiderul si sa ne luam bluzita aia la care ne-am uitat în fiecare zi când treceam pe lânga magazinul din statia de tramvai.

E adevarat ca în momentul în care cheltui banii tai pentru tine si îti satisfaci câte o placere vestimentara esti fericita, multumita, împlinita. E si asta o forma de terapie dar se rezuma la asta. În momentul în care începi sa cumperi fara rost, sa te ruinezi, sa împrumuti... shoppingul devine patologic si e cazul sa te adresezi unui specialist.